Am promis şi m-am ţinut de cuvânt: medalie olimpică de aur şi port-drapelul României pentru un sportiv legitimat la Iaşi

IMG_3167_mAlin Moldoveanu, legitimat la CS Omega Tehnoton Iaşi, a fost port-drapelul delegaţiei României la deschiderea primei ediţii a Jocurilor Europene de la Baku.
La împlinirea a 150 de ani de la recunoaşterea oficială a statutelor Societăţii Române de arme şi dare la semn de către Alexandru Ioan Cuza, sportul ieşean cunoaşte un moment de glorie prin prezenţa, ca port-drapel al României, a sportivului legitimat la Iaşi Alin Moldoveanu la Jocurile Europene de la Baku.

Prima ediţie a Jocurilor Olimpice de la Baku este în plină desfăşurare, iar amatorii de sport ieşeni au avut un motiv în plus să urmărească festivitatea de deschidere, fiindcă drapelul delegaţiei României a fost purtat de campionul olimpic la tir, Alin Moldoveanu. Este pentru prima dată în istorie când Iaşul are o asemenea onoare, ceea ce demonstrează că, pe lângă vocaţia sa culturală, fosta capitală a Moldovei poate fi considerată şi un centru sportiv de excelenţă, cu condiţia ca la acest lucru să participe oameni inimoşi şi cu dragoste pentru urbea lor. Sportivul, legitimat la clubul Omega Tehnoton, a primit această onoare ca urmare a recunoaşterii valorii sale sportive, dar şi pentru cunoscutul său ataşament pentru culorile naţionale şi ale clubului.


Recunoaşterea de care se bucură Alin, prestigiul său printre sportivii români şi străini sunt rezultatul unei munci asidue şi serioase, al unor renunţări şi antrenamente a căror duritate doar cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Poate că singurul lucru care rămâne de zis este că drapelul României a fost purtat la Baku în primul rând de un om deosebit, de un performer cum rar au avut România şi Iaşul. În plan personal sunt extraordinar de mulţumit că am reuşit să mă ţin de promisiunea făcută amatorilor ieşeni de sport, de fapt tuturor ieşenilor, de a ajuta la afirmarea la cel mai înalt nivel a unui sportiv legitimat la Iaşi. Iar pentru mine cel mai înalt nivel înseamnă demnitatea de a purta drapelul României la o întrecere organizată sub semnul celor cinci cercuri olimpice. Am promis ieşenilor performanţă sportivă şi m-am ţinut de cuvânt: medalie olimpică de aur la Beijing în 2012 şi port-drapelul României la Baku în 2015 pentru un sportiv legitimat la Iaşi.

IMG_3283

Delegaţia României este formată din 147 de sportivi (83 de băieţi şi 64 de fete) care se vor întrece la 22 de sporturi şi discipline sportive: gimnastică aerobică, tir cu arcul, baschet 3×3, badminton, box, kaiac – canoe, ciclism, sărituri în apă, scrimă, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, judo, karate, sambo, tir, înot, taekwondo, triatlon, tenis de masă, volei, polo pe apă, lupte.

Jocurile Europene au fost create in anul 2012, iar pe data de 9 decembrie 2012, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC), 84 la sută dintre Comitetele Naţionale Olimpice prezente la întrunire votând ca prima editie a competiţiei să fie găzduită de localitatea Baku din Azerbaidjan. Jocurile Europene sunt o competiţie multi-sport deţinută, organizată şi reglementată de Asociaţia Comitetelor Olimpice Europene (EOC) în care sunt angrenaţi peste peste 6000 de sportivi care vor participa la întreceri organizate la nu mai puţin de 19 sporturi, dintre care 16 olimpice şi trei neolimpice.

Sportivii vor avea posibilitatea de a obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, la nouă sporturi – atletism, înot, ciclism, tir cu arcul, tir sportiv, tenis de masă, taekwondo, triatlon si volei pe plajă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *