Delegaţie română la Viena pentru promovarea parcurilor industriale

In perioada 11-14 martie am condus o amplă delegaţie română, la Viena, pe tema parcurilor industriale.

Scopul acestei misiuni economice a fost de a realiza un schimb de bune practici cu partea austrică şi de a asigura întâlniri cu potenţialii investitori străini, în vederea atragerii de investiţii în parcurile industriale din Romania.

În conjunctura actuală a dezvoltării societăţii pe plan naţional şi nu numai, cea mai mare nevoie cunoscută de toţi factorii implicaţi este nevoia imediată de creare de locuri de munca. Pe termen scurt si mediu, cel mai economic, rapid si sustenabil mod de creare de locuri de muncă este de a realiza parcuri industriale.

Prin crearea parcurilor industriale se urmăreşte stimularea investiţiilor directe, autohtone si straine, în domenii precum industrie, servicii, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare ce vor stimula dezvoltarea regională şi crearea de noi locuri de muncă.

În acest sens a fost înfiinţat Comitetul interministerial pentru stimularea şi facilitarea înfiinţării de noi parcuri industriale, CIPI. Scopul CIPI este de a coordona procesul de stimulare şi facilitare a înfiinţării de noi parcuri industriale, ca structuri de afaceri, în vederea atragerii de investiţii şi creării de locuri de muncă.

CIPI identifică platformele industriale existente/dezafectate unde proprietarii acestora sunt interesaţi să le transforme în parcuri industriale. De asemenea, CIPI sprijină participarea autorităţilor administraţiei publice locale la reuniuni/întâlniri interne şi internaţionale privind atragerea de investiţii.

În cadrul delegaţiei am avut întâlniri cu mai mulţi oameni de afaceri austrieci care îşi doresc să investească în România, dar şi cu reprezentanţi ai diverse agenţii de profil. Am prezentat oportunităţile de investiţii şi le-am adresat invitaţia de a vizita locaţiile strategice din România pentru a cunoaşte mai bine potenţialul zonei.

Din delegaţie au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, primari şi viceprimari de municipii. Întâlnirile au avut loc atât la sediul ambasadei României la Viena cât şi la Camera de Comert a Austriei (WKO).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *