Iaşul, prezent pe harta investitorilor din domeniul IT

14890512_363718530635213_8300635431702992992_oIeri am participat la simpozionul „SCC/Outsourcing Roadshow” în care s-a discutat despre includerea Iaşului pe „harta SSC/BPO” pentru investitorii straini din domeniul IT. BPO desemnează acele activităţi externalizate de către o companie către un terţ, iar SSC (shared service center) reprezintă departamentul care reuneşte toate activităţile administrative dintr-o companie multinaţională.

E un motiv de bucurie faptul că Iașul apare tot mai des, alături de București și Cluj-Napoca, pe harta unor evenimente de ținută, destinate unui domeniu aflat într-un continuu proces de dezvoltare în judeţ. Prezența, în Iași, a organizatorilor unuia dintre cele mai prestigioase concursuri din industria de outsourcing din Europa Centrală și de Est este și rezultatul eforturilor pe care comunitatea locală, în ansamblu, le-a derulat cu consecvență în ultimii ani.

Dinamica industriei IT în județului Iași este recunoscută la nivel național și internațional. Ultimele date arată că IT-ul, cu aproximativ 8.000 de angajați în Iași, a depășit agricultura, contributorul tradițional la PIB-ul județului. Situația reflectă, de altfel, trendul economiei naționale, care mizează din ce în ce mai mult pe domenii de vârf, cu valoare adăugată mare.

La inițiativa Consiliului Județean Iași, instituție pe care o conduc, a fost constituit Clusterul Regional Inovativ EURONEST IT&C Hub, care a devenit unul dintre cele mai mari din țară, cu peste 50 de companii membre. La acest moment, se lucrează la 2 proiecte destinate înființării a peste 120 de start-up-uri în Regiune, dintre care 75 numai în domeniul IT și al industriilor creative. De asemenea, Consiliul Județean Iași este implicat activ în crearea de infrastructuri destinate transferului de inovație, prin Parcul Științific și Tehnologic TEHNOPOLIS Iași, dar și prin alte investiții planificate pentru viitorul foarte apropiat: Parcul Industrial Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *