Parteneriate între localităţi de pe ambele maluri ale Prutului

15123186_1164808100299634_8890060745881160229_oIeri s-a desfășurat ceremonia de semnare a scrisorilor de intenţie pentru acordurile de colaborare între comunităţi din judeţul Iaşi şi comunităţi din raionul Hânceşti, Republica Moldova. Evenimentul la care au participat 12 primării din județul Iași și 12 primării din raionul Hânceşti a fost organizat de Consiliul Judeţean Iaşi în parteneriat cu Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.

Aceste parteneriate reprezintă un câştig pentru fiecare comunitate în parte, pentru că vor avea ocazia să iniţieze proiecte culturale, educaţionale, sociale şi economice şi să faciliteze schimbul de bune practici.

15196083_1164807973632980_6200245845634663285_oEste o şansă în plus să îmbunătăţim împreună situaţia comunităţilor pe care le reprezentăm. Noi punem la dispoziţia partenerilor noştri toată experienţa acumulată atât în administraţie cât şi în accesarea fondurilor europene. Ne asumăm responsabilitatea de a fi cei care întindem o mână de ajutor în domeniile în care am reuşit să devenim performanţi.

Vreau să le mulţumesc primarilor din judeţul Iaşi care şi-au arătat deschiderea şi disponibilitatea de a răspunde pozitiv acestei iniţiative. Deopotrivă, le mulţumesc şi primarilor din Republica Moldova pentru că numai în acest mod putem păstra legatura de colaborare şi prietenie care s-a stabilit de-a lungul timpului între ţările noastre.

Comunităţile care au semnat scrisorile de intenţie pentru acordurile de colaborare sunt: Belcești – Lăpușna; Holboca – Lăpușna; Lungani – Bozieni; Mădârjac – Bujor; Mircești – Mircești; Moșna – Cioara; Popești – Caracui; Românești – Nemțeni; Scânteia – Leușeni; Tansa – Drăgușenii Noi; Ungheni – Logănești; Valea Seacă – Secăreni.

15129053_1164808360299608_898298962874585224_o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *